Hey now, sunshine. i am really happy now...

Ma trezesc in camera mea de camin, imi fac cafeaua si intru pe net. Apoi ma gandesc ce am de facut azi. Si astfel imi incep ziua.
Pierd clipe visand. Ma plimb. Citesc. Merg la cursuri.
Imi cumpar mancare. Dau o fuga prin magazine. Pierd vremea.
Mai la banca, mai la biblioteca. Prin parc. Pe malul Elbei.
Parca toata lumea e a mea! Si parca as avea tot timpul din lume sa o descopar.

Fara sa sesisez, necunoscutul mi-a devenit casa. Si in ce scurt timp! Ma regasesc in tot ce e in jurul meu. Gasesc ceea ce am cautat. Noua realitate e deja ceva natural, de inteles. Simplul gand, ca ma aflu aici, ma face fericita. Libertate. Alegeri. Viata mea.
“Parca nu mai trece cursul asta. Vreau doar sa merg acasa…”

Inimi cantande

Nu te cunosc si nu ma cunosti.

Suntem doi straini, care intinsi unul langa celalalt, ne numaram unul altuia chemarile plamanilor dupa aer, oftarile rare si linistite, placute, multumite.
Suntem doi pierduti, plecati, indepartati, ce se regasesc. Imi intind mana catre tine si tu o prinzi intr-a ta. Si stiu unde mi-e locul!

Te privesc si timpul pare a sta in loc. Mainile si ochii. Pulsul batand.

Inima mea bate aproape de a ta in seara asta. Parca imi aud viata cantand in piept!
Inima ta isi incepe si ea cantecul.
Inimi batand in paralel.
A ta canta mai tare, inabusindu-mi melodia. Nu ma mai aud. Ma pierd. Totul capata o noua dimensiune. Cercuri-cercuri.

Dupa o vreme se aude un singur cantec. Un singur ritm. O singura nota. Un singur ecou.
Ca si cand s-ar auzi un cantec cantat de o singura inima...

Nu e oare prematur?

Keine Studieninteressierte. Jetzt Studierende!

De 2 zile am pasit in viata mea de student.
Am ocupat un loc printre sute de studenti in amfiteatre imense.
Am devenit unul dintre cei multi.
Am notat ce povestea proful.
Am incercat din rasputeri sa fiu atenta.
M-am speriat cand am auzit cerintele. (Eseu. Examen. Bibliografie. Capitol introductiv. Referat. Referent. Discutant. Prezenta.)
M-am bucurat cand am auzit ca pot sa aleg. ( Un eseu. Un examen din 2.)
Am cheltuit milioane pe carti. ( Si tre sa le si citesc!)
Am vorbit cu profii.
Am fugit de la o faculta la alta. Alte Sali. Alte fetze. Aceeasi nesiguranta din partea mea.
Am invatat despre sisteme politice. Istorie. Filosofie. Drept. (Mai putin si ajung Faust...)
Sealand: Staat oder technische Anlage? Ambivalenta.
Am cunoscut oameni.
Am umblat cu harti prin faculta. (Poate poate voi gasi sala in care urma sa am cursul...)
M-am simtit mica. Si pierduta. Dar incredibil de bine...

Nici acum nu constientizez ca sunt studenta. Ca am ceea ce mi-am dorit dintotdeauna...

Tanaaa... it's ok now. I'm here!

Maine se implineste o saptamana de cand am parasit Romania. Mie mi se pare ca a trecut mai mult de un secol de atunci. Si totusi uneori simt ca nici macar nu am plecat.

Ce pot spune pana acum?!
Ca Dresda e cel mai bun loc pe care l-as fi putut alege. E un oras incredibil! Si sunt de-a dreptul norocoasa ca ma aflu aici.
Odata cu intrarea in zona Altstadtului intri in istorie. Simti ca esti dintr-un alt timp. E coplesitor. Constructiile si atmosfera nu te pot lasa rece. Muzica, care iti insoteste plimbarea, te face sa uiti pana si cine esti. Zwingerul, Semperoper, Frauenkirche si malul Elbei sunt doar cateva dintre locatiile care iti atrag privirea.
Stiu, nu va spune multe ce insir eu aici! Dar merita sa aflati cum e…
( + in Neustadt exista o strada intreaga cu cluburi si locuri de distractie. Aviz amatorilor.)

Ok, despre ce am mai facut eu pe aici…
Locuiesc intr-un camin al facultatii. Urat si rece si situat destul de departe de Campus. Plus: nu am net aici, desi mi-am platit toate taxele! Ma mut cu prima ocazie!:)
Circul zilnic cu tramvaiul.
Aseara m-am ratacit!
Plec dimineata si ajung doar seara tarziu inapoi. Nu mai am chef de nimic altceva decat de un somn bun.
Timpul mi-l petrec in majoritate alaturi de romani. Sunt cativa aici. Toata ziua inspectez zona alaturi de ei.
Am cunoscut si oameni de pe alte meleaguri. De exemplu Pablo, din Columbia! Chemam liftul si a inceput sa vorbeasca cu mine. Ceea ce va pot spune e ca intr-adevar sud americanii sunt prietenosi!
Ieri am mai cunoscut o romanca. O tigancusa care cersea in mijloc de centru. Ne-a auzit vorbind romaneste si s-a luat dupa noi. “Ein Euro fur Brot...hai da-mi si mie ca stiu ca esti de la Romania. Stiu ca esti romana.” Ti-e mai mare dragul sa vezi asa ceva! Si nici nu ti-e rusine! Nu, nu! Degeaba am incercat sa-l explic ca nu o inteleg (in germana, desigur), pentru ca romanu’ e insistent de felul lui!
Si apropo de insistenta: am incercat sa-mi fac abonament pe O2. Mi-au refuzat cererea! Nu dau abonamente romanilor! Sunt din ce in ce mai mandra de tara si nationalitatea mea... dar nu ma las! Am mai incercat de vreo 2-3 ori (hihi!). Ce am obtinut? Mi-au refuzat definitiv cererea! Iuuuhuu! Romania is my country! Acum macar sunt sigura ca nu mai primesc abonament. E kind of jignitor... si nu suport ideea ca eu platesc pentru prostia / coruptia / hotia din Romania.
Cel mai ciudat e urmatorul lucru: sunt in Germania si totusi nu am vorbit aproape deloc germana pana acum. Cu romanii vorbesc desigur romana. Si cu Pablo vorbesc engleza...

Faculta e imensa! Ocupa un sfert de oras:) Ca sa nu mai vorbesc de biblioteca. Sub numele de SLUB se intelege aici o cladire cat mallul nostru, cufundata in liniste si « studiu ». Rafturi intregi de carti, in toate limbile posibile. Sisteme siudate de imprumutare. Carduri. Wireless. Totul e computerizat, totul e modern, totul e grandios. Nu vreau sa compar treaba asta cu ceea ce avem noi in Romania. Ma gandesc doar la biblioteca Lenaului... si parca ma curinde un usor sentiment de repulsie si regret.

Inca o chestie interesanta: eram cu Adina in tramvai zilele trecute. Si un batranel neamt statea langa noi si asculta ce vorbeam. Imi zambea din cand in cand. Nu avea cum sa inteleaga ce vorbim. La un moment dat s-a eliberat un loc si am intrebat o batrana daca nu vrea sa se aseze. Mi-a zambit din nou. Si apoi m-a intrebat aratand spre Adina: “E din Spania?” Si i-am raspuns: “Nu, suntem din Romania. Studiem aici!” Foarte mirat mi-a raspuns: “Dar vorbesti foarte bine germana...” (El credea ca eu sunt nemtoaica!) M-a intrebat cum e orasul, daca ma descurc, daca vreau sa raman. Mi-a spus ca a fost in Romania si ca e o tara frumoasa... chiar e!

Apoi: cand am fost sa-mi fac abonament. Reprezentantul de acolo a inceput sa-mi povesteasca de toate... cum ca a fost in Romania de cateva ori, ca are prieteni acolo, etc etc. M-a intrebat chiar si daca nu as vrea sa iesim undeva, candva... whatever! S pare ca ii plac romanii! Ceea ce vreau de fapt sa spun cu privire la el: trebuia sa astept cateva minute si el imi zice: “Daca vrei poti sa mergi sa fumezi o tigara, pana cand termin eu aici!” Nu stiam exact de ce imi zice asta si i-am raspuns: “Dar nu fumez...” A fost relativ socat sa auda asta. “Cum nu fumezi? Toti romanii fumeaza...” Ei bine, eu nu!
Deci, romanii sunt nu doar hoti, ci si popor de fumatori! Deprimant...

Ok. Inchei aici!
Revin...

(Acum sunt la biblioteca. Doar aici am net. Deutschland sucks din punctul asta de vedere:p)