Monday, July 27, 2009
Tuesday, July 14, 2009
D'ale Banatului...
Nu am fost niciodata un fan al folclorului romanesc. Nu m-au atras nici muzica, nici jocul.
Azi insa, din intamplare, am ajuns sa acult muzica populara. Si mi-a dat de gandit…
Azi insa, din intamplare, am ajuns sa acult muzica populara. Si mi-a dat de gandit…
http://www.youtube.com/watch?v=8hvUqQ9Em7w
Sunt mandra ca sunt banateanca:D
Monday, July 06, 2009
Plantam
Ne atasam. De oameni, de lucruri, de locuri.
Le plantam pe toate in noi si privim cu mandrie si dragoste cum cresc. Dintr-o sticla le turnam zambete, atingeri, vorbe. Si ne imaginam ca prinzand radacini vor ramanea pentru totdeauna inlauntrul nostru.
Doar ca oamenii pleaca, lucrurile se uzeaza, locurile le parasim.
Iar noi continuam sa plantam.
(...iar am plantat ceva in mine si mi-e teama, ca va pleca!)
Saturday, June 27, 2009
Copiii au incredere.
Mergeam pe strada. In statia de tramvai, o gramajoara de copii. Unul mai mic, altul mai mare. Unul mai hihihi, altul mai hahaha. Asteptau tramvaiul impreuna cu parintii lor. Si tramvaiul venea abia in 5 minute. Si 5 minute in asteptarea tramvaiului e plictiseeeeala ! Dar copii se jucau. Unul dintre ei, cel mai mare, o plimba pe cea mai mica cu bicicleta. Tinea fetita de spate si bicicleta de ghidon. Si fugea. Bicicleta era cand prea la stanga, cand prea la dreapta, niciodata drept. Ma asteptam sa cada in orice moment.
Mi-am spus ca eu nu m-as urca niciodata pe ea. Ca nu m-as lasa pe mana baietelului, care continua sa fuga. Dar fetita, fetita zambea si isi flutura piciorusele in vant. Si nu am putut, sa nu ma intreb unde mi-am ingropat increderea.
Mi-am spus ca eu nu m-as urca niciodata pe ea. Ca nu m-as lasa pe mana baietelului, care continua sa fuga. Dar fetita, fetita zambea si isi flutura piciorusele in vant. Si nu am putut, sa nu ma intreb unde mi-am ingropat increderea.
Monday, June 15, 2009
Tuesday, June 09, 2009
Tzeeeeeapa, 'nea Pesedistule!
Rusine PSD!
http://catavencu.ro/psd_va_cumpara_voturile_cu_50_de_lei_bucata-8229.html
Sunday, June 07, 2009
Elba e doar un Timis mai mare...
Emma:
Mama, nu e asa ca Elba e doar un Timis mai mare?
Mama:
Da, un Timis mai mare. Si cu pietre multe.
Emma:
Lasa pietrele! Sunt irelevante. Nu calc desculta pe ele, ca sa ma deranjeze. Si in plus, trebuie sa recunosti: tocmai pietrele ofera un aspect frumos raului.
Mama:
Da, dar nisipul e fin.
Emma:
E fin. Si departe. Si in plus, iti spun, Elba e la fel ca Timisul. Miroase a mal. Si deasupra ei zboara randunele. Vantul produce valuri. Si am vazut chiar si libelule. Albastre si speriate. Cel mai mult imi plac fluturii. Si vapoarele care trec. Taie apa si o arunca in pietrele de pe mal. Daca inchid ochii, am impresia ca sunt la mare.
Vezi, mama, pe Timis nu trec vapoare.
Mama:
Da, Emma. E mic Timisul si nu vezi vapoare si fluturi. Si poate nici randunelele nu canta asa frumos. Dar aminteste-ti de nisip! Timisul e nisip si e acasa.
Emma:
Pentru un timp, in Elba imi voi racori picioarele. Daca ma intorc la Timis dupa, ramane de vazut. Ma voi lasa condusa de acel curent, ce m-a condus si pana acum...
Mama:
Eu iti sunt alaturi, Emma. Fie ca alegi Elba sau Timisul.
Mama, nu e asa ca Elba e doar un Timis mai mare?
Mama:
Da, un Timis mai mare. Si cu pietre multe.
Emma:
Lasa pietrele! Sunt irelevante. Nu calc desculta pe ele, ca sa ma deranjeze. Si in plus, trebuie sa recunosti: tocmai pietrele ofera un aspect frumos raului.
Mama:
Da, dar nisipul e fin.
Emma:
E fin. Si departe. Si in plus, iti spun, Elba e la fel ca Timisul. Miroase a mal. Si deasupra ei zboara randunele. Vantul produce valuri. Si am vazut chiar si libelule. Albastre si speriate. Cel mai mult imi plac fluturii. Si vapoarele care trec. Taie apa si o arunca in pietrele de pe mal. Daca inchid ochii, am impresia ca sunt la mare.
Vezi, mama, pe Timis nu trec vapoare.
Mama:
Da, Emma. E mic Timisul si nu vezi vapoare si fluturi. Si poate nici randunelele nu canta asa frumos. Dar aminteste-ti de nisip! Timisul e nisip si e acasa.
Emma:
Pentru un timp, in Elba imi voi racori picioarele. Daca ma intorc la Timis dupa, ramane de vazut. Ma voi lasa condusa de acel curent, ce m-a condus si pana acum...
Mama:
Eu iti sunt alaturi, Emma. Fie ca alegi Elba sau Timisul.
Tuesday, June 02, 2009
A vorbi vs. a asculta
Invatam sa vorbim la scurt timp dupa ce ne nastem. La inceput imitam, apoi totul ni se intipareste in memorie si reusim sa comunicam unii cu altii. Sfarsim prin a nu mai putea fara vorba.
Ma gandesc la batranii, care ti-ar povesti orice din tinereatea lor, doar pentru pentru a mai vorbi putin, pentru a mai rosti un cuvant, pentru a se mai auzi odata rostindu-l. E ca si cum ar stii ca in curand vor amuti pe veci...
Ma gandesc la Moromete, pentru care placerea de a vorbi mergea in paralel cu placerea de a trai. Cand traiul a devenit greu, vorba a devenit superflua. Si odata cu refuzul de a vorbi, i-a inceput procesul de disparitie.
Ma gandesc la mine: nu pot sta nici macar o zi intreaga fara sa vorbesc. Si daca nu am cu cine, vorbesc singura. Sau cant. Sau citesc cu voce tare.
Chiar si cercetatorii demonstreaza, ca vorba e un „rau“ necesar: fara capacitatea de a comunica, omul nu supravietuieste. Din cauza asta invatam noi sa vorbim la scurt timp dupa ce ne nastem.
Intrebarea e insa: sa ascultam, invatam vreodata?!
Ma gandesc la batranii, care ti-ar povesti orice din tinereatea lor, doar pentru pentru a mai vorbi putin, pentru a mai rosti un cuvant, pentru a se mai auzi odata rostindu-l. E ca si cum ar stii ca in curand vor amuti pe veci...
Ma gandesc la Moromete, pentru care placerea de a vorbi mergea in paralel cu placerea de a trai. Cand traiul a devenit greu, vorba a devenit superflua. Si odata cu refuzul de a vorbi, i-a inceput procesul de disparitie.
Ma gandesc la mine: nu pot sta nici macar o zi intreaga fara sa vorbesc. Si daca nu am cu cine, vorbesc singura. Sau cant. Sau citesc cu voce tare.
Chiar si cercetatorii demonstreaza, ca vorba e un „rau“ necesar: fara capacitatea de a comunica, omul nu supravietuieste. Din cauza asta invatam noi sa vorbim la scurt timp dupa ce ne nastem.
Intrebarea e insa: sa ascultam, invatam vreodata?!
Frumoase maini
(Lucian Blaga)
Presimt:
frumoase mâni, cum îmi cuprindeti astazi cu
caldura voastra capul plin de visuri,
asa îmi veti tinea odata
si urna cu cenusa mea.
Visez:
frumoase mâni, când buze calde îmi vor sufla
în vânt cenusa,
ce-o s-o tineti în palmi ca-ntr-un potir,
veti fi ca niste flori,
din care boarea-mprastie -- polenul.
Si plâng:
veti fi asa de tinere atunci, frumoase mâni.
Sunday, May 31, 2009
Si atunci a aparut curcubeul...
" I have set my rainbow in the clouds, and it will be the sign of the covenant between me and the earth."
(to be continued)
Sunday, May 10, 2009
Vorba lui Chirila: "Sa-ti rupi viata in doua..."
As vrea,
sa-mi pot rupe viata in doua.
Macar pentru o vreme...
Sa traiesc in paralel,
aici si acolo.
Si apoi sa aleg.
Ma cheama pamantul.
Ma cheama si iubirea.
Si glasurile celor doua imi urla in urechi.
Un glas in urechea stanga,
altul in urechea dreapta.
Voi sfarsi prin a alege sau prin a surzi?
De pamant ma leaga trecutul.
De iubire ma leaga viitorul.
Si nu pot alege.
sa-mi pot rupe viata in doua.
Macar pentru o vreme...
Sa traiesc in paralel,
aici si acolo.
Si apoi sa aleg.
Ma cheama pamantul.
Ma cheama si iubirea.
Si glasurile celor doua imi urla in urechi.
Un glas in urechea stanga,
altul in urechea dreapta.
Voi sfarsi prin a alege sau prin a surzi?
De pamant ma leaga trecutul.
De iubire ma leaga viitorul.
Si nu pot alege.
Sunday, April 19, 2009
Siguranta
Cu degetele, ea ii mangaia picioarele. Le plimba de la glezne inspre genunchi si inapoi. Mergea pe el. Si era in siguranta.
De l-ar fi putut pastra...
De l-ar fi putut pastra...
Saturday, April 18, 2009
Marioneta
Marioneta
Păpuşarule,
de ce sforile care îmi leagă mâinile şi picioarele,
care îmi coordonează toate mişcările, toate suflările, toata fiinţa,
care mă conduc pe calea dreapta
şi care mă ţin lângă Tine,
sunt atât de subţiri şi fragile?
De ce lemnul meu are suflet şi inimă şi gând?
De ce sunt o păpuşă, care mereu nemulţumită,
caută să urle, deşi n-are gură,
caută să vadă, deşi n-are ochi,
caută s-atingă, deşi-i făr’ de simţ?
De ce nu mă pot lasă în voia Ta?
De ce n-am destulă credinţă?
Unde mi-e nădejdea şi dragostea?
Păpuşarule,
mă îndepărtez mereu, mereu de Tine.
Păşesc încet,
dar sforile nu se lungesc –
se subţiaza din ce în ce.
Păpuşarule - nu mă lăsa!
Mă tem că s-or rupe...
Mă tem c-am să Te pierd,
c-ai să mă pierzi.
Păpuşarule!
Creatorule!
Oare sunt o marionetă sinucigaşă?
(29 ianuarie 2008)
Păpuşarule,
de ce sforile care îmi leagă mâinile şi picioarele,
care îmi coordonează toate mişcările, toate suflările, toata fiinţa,
care mă conduc pe calea dreapta
şi care mă ţin lângă Tine,
sunt atât de subţiri şi fragile?
De ce lemnul meu are suflet şi inimă şi gând?
De ce sunt o păpuşă, care mereu nemulţumită,
caută să urle, deşi n-are gură,
caută să vadă, deşi n-are ochi,
caută s-atingă, deşi-i făr’ de simţ?
De ce nu mă pot lasă în voia Ta?
De ce n-am destulă credinţă?
Unde mi-e nădejdea şi dragostea?
Păpuşarule,
mă îndepărtez mereu, mereu de Tine.
Păşesc încet,
dar sforile nu se lungesc –
se subţiaza din ce în ce.
Păpuşarule - nu mă lăsa!
Mă tem că s-or rupe...
Mă tem c-am să Te pierd,
c-ai să mă pierzi.
Păpuşarule!
Creatorule!
Oare sunt o marionetă sinucigaşă?
(29 ianuarie 2008)
Wednesday, March 25, 2009
Deci 20!
“Timpul nu m-ajuta, mai vreau sa stau putin la 18.
Dati-mi o fereastra, o usa sau o strada: vreau sa fug,
unde-i totul altfel si nu exista varste vreau s-ajung!”
Cu vreo 2-3 ani in urma ascultam “Deci 20...”, cantecul Trupei Vechi. Aveam impresia ca eu nu voi ajunge niciodata la 20. Ma gandeam ca atunci cand voi implinii 20, voi fii deja mare. Ca voi fii altfel. 20 parea asa departe...
Azi implinesc 20. Si totusi sunt inca aproape – aproape de 19, de 18, etc. Nu ma simt mai mare, dar ma simt mai importanta:)). Locuiesc in Germania. Fac ce vreau. Sunt pe picioarele mele.
Azi nu mai fug de la scoala, ca sa beau cafea (pt ca ai mei nu-mi dau voie). Azi am propriul meu filtru de cafea. Azi beau cata cafea vreau.
Daca plec de acasa, nu mai tre sa spun, ca merg acolo sau acolo. Azi plec, stau cat vreau, unde vreau, cu cine vreau. Ma intorc dimineata...
La fel cu mancatul. Mananc daca vreau, ce vreau, cat vreau. Si daca nu vreau, atunci nu mananc.
Si mai presus de toate, am viata mea...
De dimineata m-am trezit cu un buchet maaare si frumos de trandafiri de la tata. Cred ca e primul an in care primesc flori de ziua mea de la el. Si primul an in care imi cumpara flori fara sa-l trimit eu dupa ele:). Face progrese...
Acum imi beau cafeaua si ma bucur de dimineata innorata de 25 martie, ziua mea preferata.:D
Daca m-as vedea pe strada, nu mi-as da mai mult de 15-16 ani:))
Dati-mi o fereastra, o usa sau o strada: vreau sa fug,
unde-i totul altfel si nu exista varste vreau s-ajung!”
Cu vreo 2-3 ani in urma ascultam “Deci 20...”, cantecul Trupei Vechi. Aveam impresia ca eu nu voi ajunge niciodata la 20. Ma gandeam ca atunci cand voi implinii 20, voi fii deja mare. Ca voi fii altfel. 20 parea asa departe...
Azi implinesc 20. Si totusi sunt inca aproape – aproape de 19, de 18, etc. Nu ma simt mai mare, dar ma simt mai importanta:)). Locuiesc in Germania. Fac ce vreau. Sunt pe picioarele mele.
Azi nu mai fug de la scoala, ca sa beau cafea (pt ca ai mei nu-mi dau voie). Azi am propriul meu filtru de cafea. Azi beau cata cafea vreau.
Daca plec de acasa, nu mai tre sa spun, ca merg acolo sau acolo. Azi plec, stau cat vreau, unde vreau, cu cine vreau. Ma intorc dimineata...
La fel cu mancatul. Mananc daca vreau, ce vreau, cat vreau. Si daca nu vreau, atunci nu mananc.
Si mai presus de toate, am viata mea...
De dimineata m-am trezit cu un buchet maaare si frumos de trandafiri de la tata. Cred ca e primul an in care primesc flori de ziua mea de la el. Si primul an in care imi cumpara flori fara sa-l trimit eu dupa ele:). Face progrese...
Acum imi beau cafeaua si ma bucur de dimineata innorata de 25 martie, ziua mea preferata.:D
Daca m-as vedea pe strada, nu mi-as da mai mult de 15-16 ani:))
Sunday, March 08, 2009
Wednesday, March 04, 2009
din vis...
Ieri totul se lega de cel care nu mai e. Probabil ca primavara e de vina...(Intotdeauna in primavara el renaste - in fiecare an ia alta forma.)
Pozele. Filmul de aseara. Gandul de sub dus. Textul scris.
Si apoi, pentru o noapte, el invie... Thanatos se imbraca pentru o noapte in hainele fratelui sau, Hypnos. Si ma inseala. Insa nu o iau in nume de rau. Pentru ca, pentru o dimineata simt din nou fericirea de atunci...
Nu l-am mai visat demult. Desi as suporta ca visele cu el sa se intample noapte de noapte. Atunci cand il visez, sunt ca un burete scufundat intr-o galeata cu fericire. Nu mai conteaza ca dupa buretele e lasat la soare, sa se stoarca, sa se usuce.
Atunci cand il visez, il am aproape. Si doar atunci imi pot aduce aminte.
Pozele. Filmul de aseara. Gandul de sub dus. Textul scris.
Si apoi, pentru o noapte, el invie... Thanatos se imbraca pentru o noapte in hainele fratelui sau, Hypnos. Si ma inseala. Insa nu o iau in nume de rau. Pentru ca, pentru o dimineata simt din nou fericirea de atunci...
Nu l-am mai visat demult. Desi as suporta ca visele cu el sa se intample noapte de noapte. Atunci cand il visez, sunt ca un burete scufundat intr-o galeata cu fericire. Nu mai conteaza ca dupa buretele e lasat la soare, sa se stoarca, sa se usuce.
Atunci cand il visez, il am aproape. Si doar atunci imi pot aduce aminte.
Acum in camera mea inca mai mirose a el. Si daca inchid ochii, inca ii mai vad chipul. Nu e chipul stiut, e un altul, si totusi stiu ca e el.
Tuesday, March 03, 2009
Fat Frumos
Cine e el?
Eroul copilariei, desigur.
El e binele, ce lupta cu raul si invinge. Binele care o salveaza pe printesa.
Tanarul frumos si curajos, cel mai curajos din lume!, fiul de imparat.
Deosebit de restul oamenilor, altfel. (Sa fim seriosi, intotdeauna stii care e e “feciorul imparatului” dintr-o adunatura de idioti, precum cea a celor cinci nazdravani!).
Corect, inteligent, pasional, cu o iubire de neclintit, dedicat, om de cuvant.
Cel care are puteri supranaturale si prieteni de exceptie.
Cel care trece orice test! (Da, da...mai ales cele de fidelitate!)
Bun, nobil, bogat, iubitor, puternic si sensibil.
Barbatul cu cal alb si plete in vant.
Barbatul, care iti promite ca veti trai fericiti pana la adanci batraneti...Barbatul care si-ar da viata pentru printesa lui!
Unde vreau sa ajung:
Noi, fetele suntem ciudate, incredibil de ciudate! Nu credem in Fat Frumos si in basme cand suntem mici, dar credem in el cand devenim femei. De ce cred asta? Uite...
Fetita vede in Fat Frumos pe cel care o poate salva pe printesa. Si rolul lui se rezuma la a invinge monstrul. Ea il admira – in rama povestii!...si il vede ca pe un bun prieten, care o invata ca binele mereu invinge. Care o face sa rasufle usurata in final de basm si sa se bucure pentru el si pentru ea, cand tineri si fericiti se pregatesc pentru acel „happily ever after“.
Dar fetita creste. E adolescenta si are impresia ca lumea e plina de Feti Frumosi. Plete in vant si cai albi. Si stele in frunte pe deasupra! Si promisiuni despre vieti fericite pana la adanci batraneti. Acum incepe a crede. Si tese panze de vise in jurul lui. Si poate ca il prea copleseste cu iubirea ei. Si stie, ca el e printul si ea printesa!
Toate pana intr-o zi... ziua in care el se urca pe calul alb si dispare intre nori. (Ziua, in care adolescentele incep sa urasca aeropoartele...)
Si timpul mai trece. Adolescenta devine femeie, si parca totul se intoarce si mai rau pe dos. Acum, cand isi da seama ca de fapt Fat Frumos nu mai exista, incerca sa se agate de ultimul fir de speranta. Si cauta! Cauta. Cauta!
Acum vrea sa il scoata din basmul aflat in copilarie si sa-l aduca din nou in viata ei. Acum vrea povestea! Vrea sa fie printesa... Si stie ca Fat Frumosul ei (doar al ei!) e undeva, departe, luptand cu un monstru, pe care desigur il va invinge. Acel Fat Frumos, care intr-o zi o ca lua im brate si o va iubi neconditionat, pana cand moartea ii va desparti...
Si in comparatie cu fetita, care stie, ca Fat Frumos e o naluca, femeia inca il mai asteapta...
Hm… si lumea mea e cam pe dos!
Eroul copilariei, desigur.
El e binele, ce lupta cu raul si invinge. Binele care o salveaza pe printesa.
Tanarul frumos si curajos, cel mai curajos din lume!, fiul de imparat.
Deosebit de restul oamenilor, altfel. (Sa fim seriosi, intotdeauna stii care e e “feciorul imparatului” dintr-o adunatura de idioti, precum cea a celor cinci nazdravani!).
Corect, inteligent, pasional, cu o iubire de neclintit, dedicat, om de cuvant.
Cel care are puteri supranaturale si prieteni de exceptie.
Cel care trece orice test! (Da, da...mai ales cele de fidelitate!)
Bun, nobil, bogat, iubitor, puternic si sensibil.
Barbatul cu cal alb si plete in vant.
Barbatul, care iti promite ca veti trai fericiti pana la adanci batraneti...Barbatul care si-ar da viata pentru printesa lui!
Unde vreau sa ajung:
Noi, fetele suntem ciudate, incredibil de ciudate! Nu credem in Fat Frumos si in basme cand suntem mici, dar credem in el cand devenim femei. De ce cred asta? Uite...
Fetita vede in Fat Frumos pe cel care o poate salva pe printesa. Si rolul lui se rezuma la a invinge monstrul. Ea il admira – in rama povestii!...si il vede ca pe un bun prieten, care o invata ca binele mereu invinge. Care o face sa rasufle usurata in final de basm si sa se bucure pentru el si pentru ea, cand tineri si fericiti se pregatesc pentru acel „happily ever after“.
Dar fetita creste. E adolescenta si are impresia ca lumea e plina de Feti Frumosi. Plete in vant si cai albi. Si stele in frunte pe deasupra! Si promisiuni despre vieti fericite pana la adanci batraneti. Acum incepe a crede. Si tese panze de vise in jurul lui. Si poate ca il prea copleseste cu iubirea ei. Si stie, ca el e printul si ea printesa!
Toate pana intr-o zi... ziua in care el se urca pe calul alb si dispare intre nori. (Ziua, in care adolescentele incep sa urasca aeropoartele...)
Si timpul mai trece. Adolescenta devine femeie, si parca totul se intoarce si mai rau pe dos. Acum, cand isi da seama ca de fapt Fat Frumos nu mai exista, incerca sa se agate de ultimul fir de speranta. Si cauta! Cauta. Cauta!
Acum vrea sa il scoata din basmul aflat in copilarie si sa-l aduca din nou in viata ei. Acum vrea povestea! Vrea sa fie printesa... Si stie ca Fat Frumosul ei (doar al ei!) e undeva, departe, luptand cu un monstru, pe care desigur il va invinge. Acel Fat Frumos, care intr-o zi o ca lua im brate si o va iubi neconditionat, pana cand moartea ii va desparti...
Si in comparatie cu fetita, care stie, ca Fat Frumos e o naluca, femeia inca il mai asteapta...
Hm… si lumea mea e cam pe dos!
Sunday, February 22, 2009
Saturday, February 14, 2009
Pîn trifoi la Ceapeu - Uica Nielu din Buchin
Într-o zî, venind pă drumu
Dân Buchin până-n Prisian
Mă trezăsc că-m iasă-n cale
Lae Cleanţă ăl prostan:
Sî nişi una şî nişi alta
Lae ăsta, coace goale,
Scoasă iuce un brişeag
Ca să mi-l propcească-n foale:
-Uica Nielule, ce-omor...
Că m-o spus veşinu meu
Că m-ai tăvălit muierea
Pân trifoi, la Ceapeu!
-Cum să mă omori, mă Lae?
Că ce râge lumea-n sat!
Păi-şe? Era trifoiu tău
Sau era trifoi dă...Stat?
Dân Buchin până-n Prisian
Mă trezăsc că-m iasă-n cale
Lae Cleanţă ăl prostan:
Sî nişi una şî nişi alta
Lae ăsta, coace goale,
Scoasă iuce un brişeag
Ca să mi-l propcească-n foale:
-Uica Nielule, ce-omor...
Că m-o spus veşinu meu
Că m-ai tăvălit muierea
Pân trifoi, la Ceapeu!
-Cum să mă omori, mă Lae?
Că ce râge lumea-n sat!
Păi-şe? Era trifoiu tău
Sau era trifoi dă...Stat?
=))
Friday, February 13, 2009
Cu 64 de ani in urma, pe vremea asta, Dresda era bombardata. Evenimentul a fost numit pe buna dreptate “apocalipsa din Dresda » : orasul a fost distrus in cea mai mare parte, zeci de mii de oameni si-au pierdut viata. Distrugerea unui oras intreg, a sute de mii de vieti luata ca unitate de masura a fortei si a superioritatii.
Ceea ce a fost, nu se mai vede azi. Orasul e restaurat si incredibil frumos. Cladirile distruse au fost reedificate. Praful s-a lasat. Luminile s-au reaprins. Si Dresda are din nou culoare.
Azi, orasul e linistit – scaldat din plin de soare. Azi ai zice ca anul 1945 nu a existat niciodata. Mergi pe strada si vezi plin de studenti straini. (Daca ar vedea Hitler asta, cred ca ar face stop cardiac!). Oamenii zambesc. Standardul de viata e ridicat.
Lumea sa schimbat. Nimic nu e mai vesnic decat schimbarea! Dar in vietiile celor care au vazut moartea cu ochii, nici macar ea, schimbarea, nu aduce alinare sau uitare.
Mergeam azi pe strada si ma uitam la oamenii in varsta care treceau pe langa mine. Unul era in carje. Altul nu-si putea ascunde tremuratul puternic al mainii. Altul clipitul des. Am vazut mai multi batrani ca niciodata azi. Au iesit, pentru ca impreuna, sa-si aduca aminte de acele zile de februarie.
Monday, February 09, 2009
Thursday, February 05, 2009
Primul examen!
Ieri mi-am scris primul examen. Mi-a fost mai frica decat la bac...
Nici nu prea pot explica cum s-a simtit. Unii nici nu vor sa auda, altii vor spune ca exagerez. Insa vreau sa intelegeti ca eu masor lucrurile altfel...cum?
In pachetele de guma pe care le-am mestecat invatatand! Da, vorbesc serios. Si nu a fost un proces monoton. Nu, am evoluat. De la a mesteca o guma timp de o ora, doua chiar, am ajuns la a mesteca o guma timp de 15 minute. Ma plictiseam repede de ea, o aruncam. Luam alta. La fel. Punctul culminant a avut loc cu cateva ore inainte de examen. Nu mi-a mai ajuns o guma. Mestecam 10 pastile deoadata. Un pachet intreg de cauciuc mentolat.
Guma insemna stresul crescand.
In orele nedormite. De la 3 ore de somn pana la 4, 5, 6 sau la incapacitatea de a ma mai trezi. Si totusi: am ajuns la examen!
In ciocolata.
In biletele si foi.
In curent consumat.
In apa bauta.
In dusurile care trebuiau sa ma trezeasca.
In cesti de cafea.
In mere.
In cuvintele pe care nu le auzeam decat eu.
In 20 de minute de vis si chin, in loc de somn si odihna.
In mutat de mobila.
In allostreaming.
In mormanele de haine de pe pat.
In minutele vorbite la telefon cu Lea.
In izolare.
In farfuriile murdare ce tineau loc de ornament pe rafturi.
In zile in pijama.
In sticle goale.
In dezordine.
In streeees!
Si care a fost scopul? Sa stiu!
Si am stiut. Mai mult decat ar fi trebuit poate. Am stiut mai mult decat imi cereau sa stiu. In mintea mea existau structuri si poze ale foilor de pe care am invatat. Imi aminteam culorile, cuvintele, punctele.
Si tot degeaba... ei nu vroiau sa stiu atat. Daca ar fi vrut, mi-ar fi dat mai mult timp...
Degeaba am stiut. Degeaba stiu.
Si totusi... scopul imi e sa stiu!
--> knowaholic + ergomania poate:))
Nici nu prea pot explica cum s-a simtit. Unii nici nu vor sa auda, altii vor spune ca exagerez. Insa vreau sa intelegeti ca eu masor lucrurile altfel...cum?
In pachetele de guma pe care le-am mestecat invatatand! Da, vorbesc serios. Si nu a fost un proces monoton. Nu, am evoluat. De la a mesteca o guma timp de o ora, doua chiar, am ajuns la a mesteca o guma timp de 15 minute. Ma plictiseam repede de ea, o aruncam. Luam alta. La fel. Punctul culminant a avut loc cu cateva ore inainte de examen. Nu mi-a mai ajuns o guma. Mestecam 10 pastile deoadata. Un pachet intreg de cauciuc mentolat.
Guma insemna stresul crescand.
In orele nedormite. De la 3 ore de somn pana la 4, 5, 6 sau la incapacitatea de a ma mai trezi. Si totusi: am ajuns la examen!
In ciocolata.
In biletele si foi.
In curent consumat.
In apa bauta.
In dusurile care trebuiau sa ma trezeasca.
In cesti de cafea.
In mere.
In cuvintele pe care nu le auzeam decat eu.
In 20 de minute de vis si chin, in loc de somn si odihna.
In mutat de mobila.
In allostreaming.
In mormanele de haine de pe pat.
In minutele vorbite la telefon cu Lea.
In izolare.
In farfuriile murdare ce tineau loc de ornament pe rafturi.
In zile in pijama.
In sticle goale.
In dezordine.
In streeees!
Si care a fost scopul? Sa stiu!
Si am stiut. Mai mult decat ar fi trebuit poate. Am stiut mai mult decat imi cereau sa stiu. In mintea mea existau structuri si poze ale foilor de pe care am invatat. Imi aminteam culorile, cuvintele, punctele.
Si tot degeaba... ei nu vroiau sa stiu atat. Daca ar fi vrut, mi-ar fi dat mai mult timp...
Degeaba am stiut. Degeaba stiu.
Si totusi... scopul imi e sa stiu!
--> knowaholic + ergomania poate:))
Friday, January 23, 2009
In asteptare
Sunetul tramvaiului. Torsul pisicii.
Navala zorilor -
stiu ca se aud, desi eu nu percep nimic.
... poate ca urechile imi sunt prea slabe pentru asta. Sau poate ca afara e prea frig.
Da, e inca iarna.
Nu, zapada nu mai scartaie sub calcaie. Dar gheata inca se mai aude picurand.
Vantul canta ger. Si norii stropesc fulgi, din cand in cand.
Un pom parca vorbeste despre inmugurit. Gradele ii soptesc sa mai astepte.
Crengile au “piele de gaina” – inculpatul : frigul diminetii, desigur.
Crengile tremura.
Nu la fel si trandafirul pitic din geam. El nu-mi tremura.
Portocaliu cum e, priveste afara. Sau inauntru.
Ce gandeste, nu stiu.
... probabil ca asteapta si el primavara.
Navala zorilor -
stiu ca se aud, desi eu nu percep nimic.
... poate ca urechile imi sunt prea slabe pentru asta. Sau poate ca afara e prea frig.
Da, e inca iarna.
Nu, zapada nu mai scartaie sub calcaie. Dar gheata inca se mai aude picurand.
Vantul canta ger. Si norii stropesc fulgi, din cand in cand.
Un pom parca vorbeste despre inmugurit. Gradele ii soptesc sa mai astepte.
Crengile au “piele de gaina” – inculpatul : frigul diminetii, desigur.
Crengile tremura.
Nu la fel si trandafirul pitic din geam. El nu-mi tremura.
Portocaliu cum e, priveste afara. Sau inauntru.
Ce gandeste, nu stiu.
... probabil ca asteapta si el primavara.
"Adevarul ca in ciuda faptului ca invocam disparitia iubirii din lumea moderna e mai prezenta mai mult decat oricand in vietile noastre. Aspiratiile sunt de mii de ori mai puternice decat implinirile. Si cum iubirea tinde sa devina un fenomen exclusiv aspirational iat-o mai puternica decat oricand in vietile noastre.
Avem nevoie ca de aer de povestile noastre de iubire. Fiecare dintre noi stie asta mai bine decat orice desi multi o neaga comportamental. Tot ce construim, tot ce ne mana in lupta pentru tot soiul de impliniri glorioaso-financiaro-profesionale are ca ultim scop implinirea prin iubire.
Avem nevoie ca de aer de povestile noastre de iubire. Fiecare dintre noi stie asta mai bine decat orice desi multi o neaga comportamental. Tot ce construim, tot ce ne mana in lupta pentru tot soiul de impliniri glorioaso-financiaro-profesionale are ca ultim scop implinirea prin iubire.
Toate astea sunt pentru femeie. Obiectul iubirii noastre. Fiinta care ne subjuga si ne conduce, pentru care suntem in stare sa renuntam la tot ce am construit si s-o luam iar de la inceput doar ca sa-i facem pe plac si sa smulgem zambetul cu cifra octanica maxima care ne arunca in aer cilindrii si ne arde pistoanele.
Toate astea sunt pentru femeie. Obiectul iubirii noastre. Fiinta care ne subjuga si ne conduce, pentru care suntem in stare sa renuntam la tot ce am construit si s-o luam iar de la inceput doar ca sa-i facem pe plac si sa smulgem zambetul cu cifra octanica maxima care ne arunca in aer cilindrii si ne arde pistoanele.
Iubirea nu e in pericol nici in zile noastre nebune si micsorate de viteza. Tot ce trebuie sa facem este sa nu ne mai mintim ca scopul marii noastre calatorii este altul decat femeia ai carei sani sa ne gazduiasca ciuful intr-o dimineata lenesa de vara. Daca nu sunteti convinsi, hai s-o luam invers. Incercati sa gasiti o ratiune a actiunilor voastre in absenta femeii.
Unde sa duca toata escalada asta? Catre orizonturile neoxigenate ale carei lumi? Mitul Luceafarului nu e pentru noi...Acolo sus e frigul care ingheata orice realizare iar gloria nu e altceva decat un vis de gheata.
Ramanem asadar pe pamant, unde furia, gloria si orgliul pun sangele in miscare iar visul iubirii si femeia il fac sa clocoteasca. Ma intrebati daca am regrete? Da, am si omul fara regrete n-are constiinta de sine.
Ma doare iubirea neimplinita si ma doare tot ce n-am putut sa fiu dar sa mor io daca nu traiesc. Cred ca Piaf nu stia ce spunea cand canta. Sau poate tremurul vocii era mai mult decat interpretare...Da, Edith, tremurul vocii tale te-a dat de gol. Si tu ai avut regrete, normal, pentru ca l-ai iubit pe boxeur-ul ala nebun si pe multi altii ai iubit, Edith...
Iubirea e in siguranta si mi-a venit sa scriu asta intr-o zi cu soare in care am avut senzatia ca ea nu poate fi infranta nici macar in absenta!!!"
(Tudor Chirila)
CUM SA NU-L IUBESTI?^^
Avem nevoie ca de aer de povestile noastre de iubire. Fiecare dintre noi stie asta mai bine decat orice desi multi o neaga comportamental. Tot ce construim, tot ce ne mana in lupta pentru tot soiul de impliniri glorioaso-financiaro-profesionale are ca ultim scop implinirea prin iubire.
Avem nevoie ca de aer de povestile noastre de iubire. Fiecare dintre noi stie asta mai bine decat orice desi multi o neaga comportamental. Tot ce construim, tot ce ne mana in lupta pentru tot soiul de impliniri glorioaso-financiaro-profesionale are ca ultim scop implinirea prin iubire.
Toate astea sunt pentru femeie. Obiectul iubirii noastre. Fiinta care ne subjuga si ne conduce, pentru care suntem in stare sa renuntam la tot ce am construit si s-o luam iar de la inceput doar ca sa-i facem pe plac si sa smulgem zambetul cu cifra octanica maxima care ne arunca in aer cilindrii si ne arde pistoanele.
Toate astea sunt pentru femeie. Obiectul iubirii noastre. Fiinta care ne subjuga si ne conduce, pentru care suntem in stare sa renuntam la tot ce am construit si s-o luam iar de la inceput doar ca sa-i facem pe plac si sa smulgem zambetul cu cifra octanica maxima care ne arunca in aer cilindrii si ne arde pistoanele.
Iubirea nu e in pericol nici in zile noastre nebune si micsorate de viteza. Tot ce trebuie sa facem este sa nu ne mai mintim ca scopul marii noastre calatorii este altul decat femeia ai carei sani sa ne gazduiasca ciuful intr-o dimineata lenesa de vara. Daca nu sunteti convinsi, hai s-o luam invers. Incercati sa gasiti o ratiune a actiunilor voastre in absenta femeii.
Unde sa duca toata escalada asta? Catre orizonturile neoxigenate ale carei lumi? Mitul Luceafarului nu e pentru noi...Acolo sus e frigul care ingheata orice realizare iar gloria nu e altceva decat un vis de gheata.
Ramanem asadar pe pamant, unde furia, gloria si orgliul pun sangele in miscare iar visul iubirii si femeia il fac sa clocoteasca. Ma intrebati daca am regrete? Da, am si omul fara regrete n-are constiinta de sine.
Ma doare iubirea neimplinita si ma doare tot ce n-am putut sa fiu dar sa mor io daca nu traiesc. Cred ca Piaf nu stia ce spunea cand canta. Sau poate tremurul vocii era mai mult decat interpretare...Da, Edith, tremurul vocii tale te-a dat de gol. Si tu ai avut regrete, normal, pentru ca l-ai iubit pe boxeur-ul ala nebun si pe multi altii ai iubit, Edith...
Iubirea e in siguranta si mi-a venit sa scriu asta intr-o zi cu soare in care am avut senzatia ca ea nu poate fi infranta nici macar in absenta!!!"
(Tudor Chirila)
CUM SA NU-L IUBESTI?^^
Thursday, January 22, 2009
Ar trebui...
Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învaţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…
(Ana Blandiana)
Oare cum ar fi daca ne-am naste batrani si am deveni treptat copii?
Oare lumea nu ar fi cu mult mai buna?
Probabil ca am si numara de la 10 la 1, nu de la 1 la 10. Totul ar fi descrescator... Totul ar descreste odata cu noi.
Totul, mai putin speranta. Doar ea ar mai creste odata cu descresterea noastra.
Wednesday, January 21, 2009
Urmarita de vise
Dintotdeauna am fost o “urmarita de vise”. Sau poate o urmaritoare...
Visam la prietenul perfect. Si pentru o vreme l-am avut.
Visam la prietenia fara margini. Si am avut-o. Am rupt-o. Am reinnodat-o. (Nodul nu a ramas. Nu stiu de ce. Probabil ca de fapt, am cusut rana cu ata medicinala, care nu mai trebuie scoasa, ci care se “topeste” in piele. Da, cred ca asa am facut! Azi, nu mai am nici macar cicatrice.)
Visam la a fii cea mai buna din clasa. Si pentru o vreme am fost.
Visam la calatorii in alte tari. Si am calatorit.
Visam la o familie perfecta. Si am avut-o. O am chiar.
Visam la primavara. Si primavara in fiecare an venea.
Visam la aparat digital si alte maruntisuri. Si le-am primit. Intre timp am mult evoluat pe deasupra.
Visam sa devin cunoscuta. Si am devenit – in mediul meu.
Visam sa ma joc cu cuvintele. Si cuvintele mi-au cautat mintea.
Visam la un alt stil. Si azi pot spune ca il am.
Visam sa cunosc. Si am cunoscut – nu indeajuns, dar cat era cu putinta.
Visam sa fiu singura. Si am fost. Sunt.
Visam sa plec, sa ma ridic. Si iata-ma plecata!
Visam la mii de alte lucruri, pe care unii dintre voi nu le veti visa niciodata. Visam, pentru ca visele imi ghidau viata. Visele imi dadeau ambitie. Visele imi pregateau drumul, pe care urma sa umblu. Am ajuns unde sunt, pentru ca m-am lasat purtata de vise. Si pentru ca visele veneau de undeva de sus, ma patrundeau si apoi se intorceau sus, tot mai sus.
Visam si la vremea potrivita, primeam ce visam.
Si azi mai visez. Dar visele de azi sunt altfel. Sunt poate vise de om matur. De ce de om matur? Pentru ca si-au pierdut din complexitate si in acelasi timp din simplitate.
Azi visez lucruri mici, pentru ca realitatea m-a sarutat pe frunte si mi-a soptit :
“Lasa, lumea e asa de mii de ani. Esti prea marunta, ca sa o poti schimba! Nu mai esti mare, cum erai cand erai mica. Acum esti mica, pentru ca ai crescut mare!”
Si parca imi pierd din pofta de viata...
Si parca as vrea sa ma intorc la starea de copil. Da, starea! Pentru ca a fi copil, e mai presus de toate o stare.
Si intr-o zi ma voi intoarce... dar pana atunci, cat sunt pe drum, trebuie sa anunt (din nou):
“Mama, tata,
In seara asta vin tarziu acasa!”
Visam la prietenul perfect. Si pentru o vreme l-am avut.
Visam la prietenia fara margini. Si am avut-o. Am rupt-o. Am reinnodat-o. (Nodul nu a ramas. Nu stiu de ce. Probabil ca de fapt, am cusut rana cu ata medicinala, care nu mai trebuie scoasa, ci care se “topeste” in piele. Da, cred ca asa am facut! Azi, nu mai am nici macar cicatrice.)
Visam la a fii cea mai buna din clasa. Si pentru o vreme am fost.
Visam la calatorii in alte tari. Si am calatorit.
Visam la o familie perfecta. Si am avut-o. O am chiar.
Visam la primavara. Si primavara in fiecare an venea.
Visam la aparat digital si alte maruntisuri. Si le-am primit. Intre timp am mult evoluat pe deasupra.
Visam sa devin cunoscuta. Si am devenit – in mediul meu.
Visam sa ma joc cu cuvintele. Si cuvintele mi-au cautat mintea.
Visam la un alt stil. Si azi pot spune ca il am.
Visam sa cunosc. Si am cunoscut – nu indeajuns, dar cat era cu putinta.
Visam sa fiu singura. Si am fost. Sunt.
Visam sa plec, sa ma ridic. Si iata-ma plecata!
Visam la mii de alte lucruri, pe care unii dintre voi nu le veti visa niciodata. Visam, pentru ca visele imi ghidau viata. Visele imi dadeau ambitie. Visele imi pregateau drumul, pe care urma sa umblu. Am ajuns unde sunt, pentru ca m-am lasat purtata de vise. Si pentru ca visele veneau de undeva de sus, ma patrundeau si apoi se intorceau sus, tot mai sus.
Visam si la vremea potrivita, primeam ce visam.
Si azi mai visez. Dar visele de azi sunt altfel. Sunt poate vise de om matur. De ce de om matur? Pentru ca si-au pierdut din complexitate si in acelasi timp din simplitate.
Azi visez lucruri mici, pentru ca realitatea m-a sarutat pe frunte si mi-a soptit :
“Lasa, lumea e asa de mii de ani. Esti prea marunta, ca sa o poti schimba! Nu mai esti mare, cum erai cand erai mica. Acum esti mica, pentru ca ai crescut mare!”
Si parca imi pierd din pofta de viata...
Si parca as vrea sa ma intorc la starea de copil. Da, starea! Pentru ca a fi copil, e mai presus de toate o stare.
Si intr-o zi ma voi intoarce... dar pana atunci, cat sunt pe drum, trebuie sa anunt (din nou):
“Mama, tata,
In seara asta vin tarziu acasa!”
Saturday, January 17, 2009
Lauda omului?
Stanescu credea, ca din punctul de vedere al copacilor, oamenii sunt doar fructe plimbatoare, ale unui pom cu mult mai mare; din punct de vedere al pietrelor, ei sunt miscare adaugata la miscare; din punct de vedere al aerului, pasari nemaiintalnite cu aripi crescute inlauntru.
Viata. Neviata. Nevazut. Cred ca ar spune, ca toate acestea ne urmaresc. Lumea din jurul nostru e cu ochii pe noi. Cauta modele de urmat sau doar cunoastere pe care sa isi fondeze controlul?
Poate ca azi, viata, neviata si nevazutul inca mai canta o lauda omului. Totusi, in curand ele isi vor schimba melodia. Si atunci omul se va pleca...
Parca ne credem prea stapani peste ceea ce nu suntem.
(Ma intreb, ce sunt oamenii din punctul de vedere al cerului: fire de lut sau bucati de etern? Stele cazute sau nori? Apa sau gheata?)
Viata. Neviata. Nevazut. Cred ca ar spune, ca toate acestea ne urmaresc. Lumea din jurul nostru e cu ochii pe noi. Cauta modele de urmat sau doar cunoastere pe care sa isi fondeze controlul?
Poate ca azi, viata, neviata si nevazutul inca mai canta o lauda omului. Totusi, in curand ele isi vor schimba melodia. Si atunci omul se va pleca...
Parca ne credem prea stapani peste ceea ce nu suntem.
(Ma intreb, ce sunt oamenii din punctul de vedere al cerului: fire de lut sau bucati de etern? Stele cazute sau nori? Apa sau gheata?)
Friday, January 16, 2009
Poveste cu papadii
A fost odata un agricultor priceput si bogat, cu o vasta experienta in domeniul cultivarii plantelor. Multi ani la randul singura lui grija a fost aceasta: sa faca papadiile, ce cresteau pe terenurile lui, sa dispara definitiv. A citit carti, a cumparat cele mai scumpe produse, a luat la rand toate metodele posibile. S-a straduit din greu, dar papadiile continuau sa apara.
A inceput a le scrie unor mari companii producatoare de erbicid. Alte propuneri, alte solutii: toate fara efect. Dar agricultorul, intaratat si mai tare impotriva micilor plante, si-a continuat cercetarile. A continuat sa ceara ajutorul oamenilor de stiinta.
« Trebuie sa scap de ele. Trebuie sa existe o solutie. Nu mai vreau papadii! »
Intr-o zi cercetarea lui a luat sfarsit: un plic, in care se afla un bilet, i-a ajuns in mana. Biletul spunea astfel:
‘Daca nu poti scapa de ele... iubeste-le!’
E o poveste pe care am auzit-o cu multi ani in urma. Am cules-o din amintiri pentru a da-o mai departe.
Imi amintesc uneori de ea, atunci cand incerc cu ardoare sa scap de cate un lucru; cand aproape urasc ceva pentru simplul fapt ca este! – impotriva vointei mele. Imi amintesc de locul si starea in care eram in momentul in care am auzit-o. Imi amintesc vocea blanda a Simonei B., persoana de langa mine si lacrimile din ochii mei. Si mi-e dor...
La fel ca papadiile, timpul a trecut, luat pe sus, dus in etern. Locurile, oamenii, varstele s-au schimbat. Nu mai sunt unde obisnuiam sa fiu, nu mai gandesc cum obisnuiam sa gandesc. Lumea a pus gard cu ghimpi in jurul meu si imi ploua deasupra capului idei, intamplari, urat. Nori de furtuna, ce urca vertical, de jos in sus.
Revenind: povestea mea e doar o poveste cu papadii insignifiante, pe care in orice moment le poate lua vantul. Dar e o poveste, ce schimba...
A inceput a le scrie unor mari companii producatoare de erbicid. Alte propuneri, alte solutii: toate fara efect. Dar agricultorul, intaratat si mai tare impotriva micilor plante, si-a continuat cercetarile. A continuat sa ceara ajutorul oamenilor de stiinta.
« Trebuie sa scap de ele. Trebuie sa existe o solutie. Nu mai vreau papadii! »
Intr-o zi cercetarea lui a luat sfarsit: un plic, in care se afla un bilet, i-a ajuns in mana. Biletul spunea astfel:
‘Daca nu poti scapa de ele... iubeste-le!’
E o poveste pe care am auzit-o cu multi ani in urma. Am cules-o din amintiri pentru a da-o mai departe.
Imi amintesc uneori de ea, atunci cand incerc cu ardoare sa scap de cate un lucru; cand aproape urasc ceva pentru simplul fapt ca este! – impotriva vointei mele. Imi amintesc de locul si starea in care eram in momentul in care am auzit-o. Imi amintesc vocea blanda a Simonei B., persoana de langa mine si lacrimile din ochii mei. Si mi-e dor...
La fel ca papadiile, timpul a trecut, luat pe sus, dus in etern. Locurile, oamenii, varstele s-au schimbat. Nu mai sunt unde obisnuiam sa fiu, nu mai gandesc cum obisnuiam sa gandesc. Lumea a pus gard cu ghimpi in jurul meu si imi ploua deasupra capului idei, intamplari, urat. Nori de furtuna, ce urca vertical, de jos in sus.
Revenind: povestea mea e doar o poveste cu papadii insignifiante, pe care in orice moment le poate lua vantul. Dar e o poveste, ce schimba...
Thursday, January 15, 2009
Nu-i vreme!
Nu am chef sa invat. Vreau sa am vreme, sa pierd vremea. Sa ma plimb, (chiar si pe net:p), sa scriu si sa dorm. Mi-e dor de somn...
Campus Party 2009
Se spune ca primul party e cel mai bun – mai ales daca e inaintea examenelor, cand ai o gramada de invatat. Si nu pot sa nu ii dau dreptate celui ce a zis asta.
Primul party, la care am luat parte aici in Dresden, a avut loc aseara. Am mers, nu din dorinta de a dansa sau chestii de genul, ci mai degraba din necesitatea de a cunoste oameni noi. Si am cunoscut...
De la idioti care te urmaresc peste tot si spera sa le acorzi putina atentie, pana la betivani, care isi varsa berea pe “ringul de dans”. De la interesati, pana la doritori. De la tipi care se multumesc cu privitul, pana la tipi care indraznesc sa deschida gura – si vai! – te ingrozesti.
Se strang cu totii in jurul tau si daca le zambesti se uita la tine ca loviti de fulger. Toti vor sa danseze cu tine. Toti vor sa intre in vorba. Fiecare cu metode cat mai originale. Te privesc luuung. Zambesc. Te mai privesc odata luuung. Si ar vrea sa vina la tine, dar tu te intorci si pleci.
Te mai folosesti de cate unu mai dragut, cand un prost cu tupeu nu-ti da pace. “Save me!” Atunci iti zambeste, il ia pe tupeist la o parte si ii explica, cum ca fetele au treaba... si fetele dispar!
Fetele fac poze acum. Party-Stimmung in ochi.
Se intampla multe. Mai ales cand ai tupeu in sange. Dar nu toate merita sau pot fi povestite.
Mai dansezi putin. Mai mergi la baie sa-ti verifici lookul. Mai comentezi putin despre oamenii din jur. “Ala ii bun. Ala ii varza. Ce zici de aia? Balerini pe vremea asta? Schlampe!”
Mai intri in vorba cu cate unul. Ah stii, eu nu sunt de aici. Si Lea sare: suntem din Franta. Oh. Povestim putin. Aflam ca totusi nu suntem din Franta. Incerc sa accentuez ca nu toti romanii sunt hoti. Si ca eu nu sunt asa de obicei.
Altii: “Incerc sa-mi dau seama unde e Romania!”. Ah stii, tara aia a lu’ peste, in forma de peste, cu iesire la Marea Neagra.
Altii: “De ce stii germana?” Pai nah, am fost la o scoala germana. “Wow, exista asa ceva in Romania?” Asa se pare... “Vorbesti bine. Nu ai accent. Nu as spune ca nu esti de aici.” Great.
Mai vorbesti putin in franceza. Mai in engleza. O dai si cu romana, pt ca oamenii sunt curiosi. “Stii si ruseste?” Ah nu! Remember, Romania a terminat-o de mult cu Rusia din punctul asta de vedere. In fond, suntem membrii UE. (Despre ce vorbim noi la partyuri!)
Un tip din Spania vine si incepe sa vb cu tine in spaniola. Dai din cap si incerci sa scapi.
Te mai uiti in jur. Cauti. Cine danseaza cu cine?
Unde a disparut? Ah, aici erai! Iar dispari? Ok.
Si acum? De ce te uiti la mine?
Nu vin. Ba vin ! :|
Primul party, la care am luat parte aici in Dresden, a avut loc aseara. Am mers, nu din dorinta de a dansa sau chestii de genul, ci mai degraba din necesitatea de a cunoste oameni noi. Si am cunoscut...
De la idioti care te urmaresc peste tot si spera sa le acorzi putina atentie, pana la betivani, care isi varsa berea pe “ringul de dans”. De la interesati, pana la doritori. De la tipi care se multumesc cu privitul, pana la tipi care indraznesc sa deschida gura – si vai! – te ingrozesti.
Se strang cu totii in jurul tau si daca le zambesti se uita la tine ca loviti de fulger. Toti vor sa danseze cu tine. Toti vor sa intre in vorba. Fiecare cu metode cat mai originale. Te privesc luuung. Zambesc. Te mai privesc odata luuung. Si ar vrea sa vina la tine, dar tu te intorci si pleci.
Te mai folosesti de cate unu mai dragut, cand un prost cu tupeu nu-ti da pace. “Save me!” Atunci iti zambeste, il ia pe tupeist la o parte si ii explica, cum ca fetele au treaba... si fetele dispar!
Fetele fac poze acum. Party-Stimmung in ochi.
Se intampla multe. Mai ales cand ai tupeu in sange. Dar nu toate merita sau pot fi povestite.
Mai dansezi putin. Mai mergi la baie sa-ti verifici lookul. Mai comentezi putin despre oamenii din jur. “Ala ii bun. Ala ii varza. Ce zici de aia? Balerini pe vremea asta? Schlampe!”
Mai intri in vorba cu cate unul. Ah stii, eu nu sunt de aici. Si Lea sare: suntem din Franta. Oh. Povestim putin. Aflam ca totusi nu suntem din Franta. Incerc sa accentuez ca nu toti romanii sunt hoti. Si ca eu nu sunt asa de obicei.
Altii: “Incerc sa-mi dau seama unde e Romania!”. Ah stii, tara aia a lu’ peste, in forma de peste, cu iesire la Marea Neagra.
Altii: “De ce stii germana?” Pai nah, am fost la o scoala germana. “Wow, exista asa ceva in Romania?” Asa se pare... “Vorbesti bine. Nu ai accent. Nu as spune ca nu esti de aici.” Great.
Mai vorbesti putin in franceza. Mai in engleza. O dai si cu romana, pt ca oamenii sunt curiosi. “Stii si ruseste?” Ah nu! Remember, Romania a terminat-o de mult cu Rusia din punctul asta de vedere. In fond, suntem membrii UE. (Despre ce vorbim noi la partyuri!)
Un tip din Spania vine si incepe sa vb cu tine in spaniola. Dai din cap si incerci sa scapi.
Te mai uiti in jur. Cauti. Cine danseaza cu cine?
Unde a disparut? Ah, aici erai! Iar dispari? Ok.
Si acum? De ce te uiti la mine?
Nu vin. Ba vin ! :|
Wednesday, January 14, 2009
Pregatire pt sesiune 1
E 5.15 si eu nu dorm. Vad stele. Ah, nu, nu cerul, nici somnul: doar pijamaua. Da, pijamaua mea cu stele.
Ce fac? S-ar zice ca invat. Ziua merg la cursuri. Noaptea invat pentru examenele, ce au sa vina. Maine seara merg la Campus Party. Dupa voi veni acasa si voi invata. And so it goes...
Aseara am fost prea obosita sa mai invat. Aproape ca am adormit cu cursurile in brate. Asa ca am decis sa o las balta, sa ma pun sa dorm si sa ma trezesc pe la 1.30. Ceasul pregatit si: somn. La 1.30 ceasul suna prima data. Nu-mi amintesc cum l-am oprit. Pe la 2 ma trezesc – partial - si imi dau seama ca nu mai e 1.30. Nu a sunat ceasul?! Uite un lucru care ma deranjeaza: vreau sa invat si ceasul imi face probleme. Un alt lucru care ma deranjeaza e prezenta Leei, colega mea de la Uni, in camera mea. Ce cauta Lea aici, la ora asta? Eu vreau sa invat! Imi zic: ,Mai dorm putin. Poate se prinde si Lea ca vreau sa dorm si pleaca. Si atunci eu pot invata!’ Dar Lea nu pleaca.
,Of, ma trezesc totusi!’
Si imi dau seama: Lea nici macar nu e aici. Lea era doar o scuza a mintii mele, ca sa ii permita corpului sa mai doarma putin. Imi dau seama cat de ridicola sunt. Si cat de manipulata de propria minte.
Ma ridic din pat. Nu aprind lumina, dar apas butonul de la laptop. Tre sa vad cine e pe net! Poate m-a cautat Matt Dallas si eu dorm.
Aprind si lumina pana laptopul se incarca. Iau cana, torn cafeaua pregatita de ieri si tinuta cald in termos. Si incep procesul de trezire. Stau putin pe net. Imi iau cursurile, pixurile colorate, textmarkere, foi, cartile de sute de pagini si ma arunc in pat. Nu sa dorm! Doar ca patul a devenit universal in ultima vreme. Si incep...
Compararea sistemelor politice. Bla bla bla. Mai casc. Mai iau o gura de cafea. Mai vorbesc singura:) Ma ridic din pat, ma duc la laptop. Vorbesc cu altii aflati in situatia mea. Hehei, primele examene. Merita tot efortul. Doar suntem Shtipendiatzi!!
In fine. Inapoi la invatat. Mai citesc putin. Mai caut ceva pe net.
Mi se face foame. Frigiderul mi-e gol. (N-am avut chef de cumparaturi ieri! Viata de student...) Mai gasesc niste portocale. Incerc una. Portocala cu gust cafea!
Dar inpoi la invatat. Termin cursul, incep alta materie. Metode ale cercetarii social empirice. Analiza cuvintelor. Etc etc.
Somn. Ma duc la baie. Ma mai spal o data pe fata. Poate imi trece. Deschid geamul. Geeer. Categoric imi trece! Sunt parca mai eficienta. Dar intrerup din nou. Mi-am propus ca anul asta sa-mi construiesc blogul. Si asta fac...
Bine, cam atat. Acum ma intorc la treaba.
E aproape dimineata. Nu cred ca mai reusesc sa dorm. Mai putin si merg la cursuri.
Cafea cu gust de gene...
Ce fac? S-ar zice ca invat. Ziua merg la cursuri. Noaptea invat pentru examenele, ce au sa vina. Maine seara merg la Campus Party. Dupa voi veni acasa si voi invata. And so it goes...
Aseara am fost prea obosita sa mai invat. Aproape ca am adormit cu cursurile in brate. Asa ca am decis sa o las balta, sa ma pun sa dorm si sa ma trezesc pe la 1.30. Ceasul pregatit si: somn. La 1.30 ceasul suna prima data. Nu-mi amintesc cum l-am oprit. Pe la 2 ma trezesc – partial - si imi dau seama ca nu mai e 1.30. Nu a sunat ceasul?! Uite un lucru care ma deranjeaza: vreau sa invat si ceasul imi face probleme. Un alt lucru care ma deranjeaza e prezenta Leei, colega mea de la Uni, in camera mea. Ce cauta Lea aici, la ora asta? Eu vreau sa invat! Imi zic: ,Mai dorm putin. Poate se prinde si Lea ca vreau sa dorm si pleaca. Si atunci eu pot invata!’ Dar Lea nu pleaca.
,Of, ma trezesc totusi!’
Si imi dau seama: Lea nici macar nu e aici. Lea era doar o scuza a mintii mele, ca sa ii permita corpului sa mai doarma putin. Imi dau seama cat de ridicola sunt. Si cat de manipulata de propria minte.
Ma ridic din pat. Nu aprind lumina, dar apas butonul de la laptop. Tre sa vad cine e pe net! Poate m-a cautat Matt Dallas si eu dorm.
Aprind si lumina pana laptopul se incarca. Iau cana, torn cafeaua pregatita de ieri si tinuta cald in termos. Si incep procesul de trezire. Stau putin pe net. Imi iau cursurile, pixurile colorate, textmarkere, foi, cartile de sute de pagini si ma arunc in pat. Nu sa dorm! Doar ca patul a devenit universal in ultima vreme. Si incep...
Compararea sistemelor politice. Bla bla bla. Mai casc. Mai iau o gura de cafea. Mai vorbesc singura:) Ma ridic din pat, ma duc la laptop. Vorbesc cu altii aflati in situatia mea. Hehei, primele examene. Merita tot efortul. Doar suntem Shtipendiatzi!!
In fine. Inapoi la invatat. Mai citesc putin. Mai caut ceva pe net.
Mi se face foame. Frigiderul mi-e gol. (N-am avut chef de cumparaturi ieri! Viata de student...) Mai gasesc niste portocale. Incerc una. Portocala cu gust cafea!
Dar inpoi la invatat. Termin cursul, incep alta materie. Metode ale cercetarii social empirice. Analiza cuvintelor. Etc etc.
Somn. Ma duc la baie. Ma mai spal o data pe fata. Poate imi trece. Deschid geamul. Geeer. Categoric imi trece! Sunt parca mai eficienta. Dar intrerup din nou. Mi-am propus ca anul asta sa-mi construiesc blogul. Si asta fac...
Bine, cam atat. Acum ma intorc la treaba.
E aproape dimineata. Nu cred ca mai reusesc sa dorm. Mai putin si merg la cursuri.
Cafea cu gust de gene...
Subscribe to:
Posts (Atom)
