Craciun fericit?

De cand lumea, si traditia. Obiceiuri cu privire la taiatul porcului, semn al bogatiei si al fericirii, obiceiuri cu privire la aluatul din care sunt facute prajiturile si cozonacii, obiceiuri cu privire la venirea lui Mos Ajun (un personaj destul de bizar si cu o istorie controversanta: mos Ajun, mos Craciun, mos Gerila – cine-l mai stie?). O serie de traditii cu puternice radacini. Scopul? Superstitii, dorinte, sperante ... sau poate doar o pregatire generala pentru ceea ce se numeste sarbatoarea Craciunului.

Noi, romanii, cei mai cei dintre toate popoarele, ne pregatim din timp: intai postim timp de sase saptamani, sfiintindu-ne trupurile, apoi ne sfintim casele. Urmeaza ziua de Ignat cu sacrificarea porcului si vremea colindatului. Ne pregatim inimile si ne impodobim caminele. Credem cum ca la miezul noptii, inspre Craciun, apa s-ar preface in vin, iar dobitoacele ar vorbi. Credem ca daca visam grau verde in timpul postului, anul care vine are sa fie unul bogat in toate. Credem ca Dumnezeu a lasat Craciunul ca omul sa fie satul in aceasta zi: cine nu are porc gras de Craciun nu poate spune ca a fost fericit in acel an. Nu o spun eu: o spune traditia, Sfanta Traditie. Trying to hard maybe?!

For sure... Concentrarea e atat de profunda, incat sarbatoarea trece pe langa noi, lasand in urma ei doar un gol imens. Cizmele noastre asezate frumos pe pervazul ferestrei raman singure in asteptarea unui mos Nicolae demult apus. Bradul impodobit, degeaba asteapta cadourile. De ce? Penru ca sarbatoarea Craciunului nu mai poate fi aceeasi, daca Cel celebrat nu mai e Cel celebrat.
In haosul mallurilor si al pungilor de cadouri uitam de iesle. Uitam scopul Craciunului. Uitam de uimitoarea poveste de iubire, ce e pe cale sa se scrie.
Pentru ce Craciun atunci?!?
Demult, tare demult, intr-un staul rupt de lume, incalzit doar de suflul animalelor, s-a nascut Cel care avea sa devina cel mai mare Miracol al istoriei, cel pe care noi ar trebui sa-l sarbatorim acum.

Doar o intrebare mai am: De ziua ta, cine e in centrul atentiei? Tu sau toata lumea? De ziua Lui cine e in centrul atentiei?? el sau noi, lumea?

PS: Gasiti telul Craciunului si faceti un scop din acesta! Altfel nu veti simti niciodata bucuria lui…

.

Prefer punctul. Nu virgula, nici cratima, nici semnul intrebarii. Eu vreau un punct. E ceva rau in asta? Mai gras sau mai slab, mai mult sau mai putin vizibil. Whatever, e totusi punct!
Dex-ul spune ca e doar un semn grafic. Eu zic ca e mai mult de atat.
O „intepatura de ac”, continua acelasi. O intepatura de ac, care patrunde pana in adancul inimii, continui eu.
„Semn de punctuatie” se zice. Si doar atat? Nu. Semn de alta-idee, semn de de-la-capat, zic eu.
„Semn pentru a indica pauze intre propozitii sau fraze independente”. I couldn’t agree more! (semn al exclamarii mult iubit) Dar: doar pauze sau despartiri iminente, de neoprit? (nu-mi place de tine, semn al intrebarii.)

Cand eram mica, eram obligata sa desenez puncte. .............. Ce-i drept, ale mele erau inegale, inestetice, incolore. Puncte de copil. Joaca. Unul in mijlocul, altul in josul randului. Unul la dreapta, altul la stanga. Unul gras, altul slab. Pentru mine doar puncte, desi ei incercau sa ma invete ceva...
Cand am mai crescut, am aflat ca punctele erau mai mult de atat. Dar dintre toate punctele pe care le-am desenat in copilarie, n-am gasit nici macar unul, pe care sa il pun, intr-o situatie care mi-l cerea. Sute, mii, milioane de puncte. Unul era prea la mijloc, altul prea in josul randului. Unul prea la dreapta, altul prea la stanga. Unul prea gras, altul prea slab. Si am spus ca mai aman. La urma urmei: „Sunt doar puncte...”

Astazi, ajunsa in circumstanta de criza acerba, zic: PUNCT. Si nu doar atat. Plus alineat nou!
Nu vreau sa fie doua puncte, pentru ca dupa sa mai urmeze vreo vorbire directa.
Nici puncte de suspensie, pentru a putea insemna ruptura temporara.
Nici punct de muzica, care sa prelungeasca durata cu inca o jumatate din valoarea ei. Agonie!
Nici punct ca si tinta de ochire: nu mai esti tinta mea!
Nici punct de onoare: nu ma mai onorezi!
Nici punct de topire: nu ma mai topesc din cauza ta!

Vreau sa explic din punct in punct, ce fel de punct am ales:
Am ajuns la un punct mort. Situatia e fara iesire. De aceea vreau sa pun punctul pe „i”. Am luat o hotarare. Destul!
Sunt pe punctul de a pune punct: acum sunt pregatita. L-am ales. Pana la acest punct ai avut putere asupra mea. De acum: esti doar un punct pe o harta, un punct tipografic si un punct, care din cauza departarii nici nu se vede in ochii mei.
Esti un punct diferit de punctul pe care l-am ales eu.
Punctul meu e jos. Tu esti la mijloc.
Al meu e la locul potrivit. Tu nu.
Al meu e gras, vizibil. Tu nici macar nu te vezi, atat esti de mic.

De aceea prefer punctul meu! Semn de de-la-capat!
... iar, din pacate, si semn de prescurtare.

Ma simt mai scurta astaseara.

Iarna

Azinoapte a nins. Trotuarul e numai gheata. Poleiala de argint cat vezi cu ochii. Si un frig cumplit.
Cerul pare a fi scaldat in clor.
Ziua ma scoate din pat. De ce nu mai pot visa o clipa? Doar una...
Ziua ma scoate din casa. De ce nu mai pot sta la caldura?
Haina peste haina, jacheta, fularul, manusile: tot tacamul! In zadar: frigul patrunde. Si nu ingheata numai corp, ci si suflet.
Pumnii imi sunt stransi. Buzele albe. Fata abia mi se vede. (Lume, imi pierd identitatea!!!)
Ma protejeaza? Nu. Frigul e pretutindeni.
„Hai baiete, face the world!”
Turturi de gheata imi strapung ochii, mintea, inima. Dar tac...
„Hai, la realitate, la realitate,”
... si din casca aud: „...o lume de vise sfaramate...”
Merg ce merg. Alunec. Cad. Zdrobesc o secunda. Pierd o ora.
De nu mi s-ar sparge clepsidra prea devreme...
Oftez.Chiar a venit iarna...