Thursday, September 25, 2008

Miros a cer!

Imi plac parfumurile si cred in puterea mirosului placut. Asta e ceea ce a determinat incercarea mea de a amesteca esentele preferate!

Am luat putin trandafir alb si liliac mov, lemn de santal si levantica, crin si lacramioara, zambila si floare de tei. Nota de baza e intotdeauna o floare, pentru ca florile sunt purtatoare celeste ale mirosului bun.

Trecand la notele de mijloc:
Am adaugat niste praf de cacao, niste oja rosie si un strop de primavara.
Din cartea mea preferata am rupt filele 726 si 1123. Parfumul meu va fi un parfum al dragostei. Al dragostei mele si al dragostei lui. Al dragostei Lui. Al iubirilor din intreg cosmosul.
Un strop de gheata, plus unul de frunza uscata si unul de glas dulce si pitigaiat.
O boaba de cafea. O cireasa. O stea. Si un acord din cantecul meu preferat.
Putina credinta.
Vant din belsug.
Mi-ar fi placut sa adaug marea si muntii, dar eprubeta in care imi realizam amestecul, nu i-a cuprins.

Si deja am ajuns la nota de varf:
Eternul. (atat de evident incat nu mai necesita descriere)

Parfumul creat e parfumul cerului senin. L-am mirosit si mi-am dat seama ca e tot ce imi doresc...
Mi-am picurat putin din amestec pe deget. Mi-am parfumat gatul si incheietura mainilor.

Azi miros a cer!

No comments: