.

Prefer punctul. Nu virgula, nici cratima, nici semnul intrebarii. Eu vreau un punct. E ceva rau in asta? Mai gras sau mai slab, mai mult sau mai putin vizibil. Whatever, e totusi punct!
Dex-ul spune ca e doar un semn grafic. Eu zic ca e mai mult de atat.
O „intepatura de ac”, continua acelasi. O intepatura de ac, care patrunde pana in adancul inimii, continui eu.
„Semn de punctuatie” se zice. Si doar atat? Nu. Semn de alta-idee, semn de de-la-capat, zic eu.
„Semn pentru a indica pauze intre propozitii sau fraze independente”. I couldn’t agree more! (semn al exclamarii mult iubit) Dar: doar pauze sau despartiri iminente, de neoprit? (nu-mi place de tine, semn al intrebarii.)

Cand eram mica, eram obligata sa desenez puncte. .............. Ce-i drept, ale mele erau inegale, inestetice, incolore. Puncte de copil. Joaca. Unul in mijlocul, altul in josul randului. Unul la dreapta, altul la stanga. Unul gras, altul slab. Pentru mine doar puncte, desi ei incercau sa ma invete ceva...
Cand am mai crescut, am aflat ca punctele erau mai mult de atat. Dar dintre toate punctele pe care le-am desenat in copilarie, n-am gasit nici macar unul, pe care sa il pun, intr-o situatie care mi-l cerea. Sute, mii, milioane de puncte. Unul era prea la mijloc, altul prea in josul randului. Unul prea la dreapta, altul prea la stanga. Unul prea gras, altul prea slab. Si am spus ca mai aman. La urma urmei: „Sunt doar puncte...”

Astazi, ajunsa in circumstanta de criza acerba, zic: PUNCT. Si nu doar atat. Plus alineat nou!
Nu vreau sa fie doua puncte, pentru ca dupa sa mai urmeze vreo vorbire directa.
Nici puncte de suspensie, pentru a putea insemna ruptura temporara.
Nici punct de muzica, care sa prelungeasca durata cu inca o jumatate din valoarea ei. Agonie!
Nici punct ca si tinta de ochire: nu mai esti tinta mea!
Nici punct de onoare: nu ma mai onorezi!
Nici punct de topire: nu ma mai topesc din cauza ta!

Vreau sa explic din punct in punct, ce fel de punct am ales:
Am ajuns la un punct mort. Situatia e fara iesire. De aceea vreau sa pun punctul pe „i”. Am luat o hotarare. Destul!
Sunt pe punctul de a pune punct: acum sunt pregatita. L-am ales. Pana la acest punct ai avut putere asupra mea. De acum: esti doar un punct pe o harta, un punct tipografic si un punct, care din cauza departarii nici nu se vede in ochii mei.
Esti un punct diferit de punctul pe care l-am ales eu.
Punctul meu e jos. Tu esti la mijloc.
Al meu e la locul potrivit. Tu nu.
Al meu e gras, vizibil. Tu nici macar nu te vezi, atat esti de mic.

De aceea prefer punctul meu! Semn de de-la-capat!
... iar, din pacate, si semn de prescurtare.

Ma simt mai scurta astaseara.