Stanescu credea, ca din punctul de vedere al copacilor, oamenii sunt doar fructe plimbatoare, ale unui pom cu mult mai mare; din punct de vedere al pietrelor, ei sunt miscare adaugata la miscare; din punct de vedere al aerului, pasari nemaiintalnite cu aripi crescute inlauntru.
Viata. Neviata. Nevazut. Cred ca ar spune, ca toate acestea ne urmaresc. Lumea din jurul nostru e cu ochii pe noi. Cauta modele de urmat sau doar cunoastere pe care sa isi fondeze controlul?
Poate ca azi, viata, neviata si nevazutul inca mai canta o lauda omului. Totusi, in curand ele isi vor schimba melodia. Si atunci omul se va pleca...
Parca ne credem prea stapani peste ceea ce nu suntem.
(Ma intreb, ce sunt oamenii din punctul de vedere al cerului: fire de lut sau bucati de etern? Stele cazute sau nori? Apa sau gheata?)
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment