Poveste cu papadii

A fost odata un agricultor priceput si bogat, cu o vasta experienta in domeniul cultivarii plantelor. Multi ani la randul singura lui grija a fost aceasta: sa faca papadiile, ce cresteau pe terenurile lui, sa dispara definitiv. A citit carti, a cumparat cele mai scumpe produse, a luat la rand toate metodele posibile. S-a straduit din greu, dar papadiile continuau sa apara. 
A inceput a le scrie unor mari companii producatoare de erbicid. Alte propuneri, alte solutii: toate fara efect. Dar agricultorul, intaratat si mai tare impotriva micilor plante, si-a continuat cercetarile. A continuat sa ceara ajutorul oamenilor de stiinta. 
« Trebuie sa scap de ele. Trebuie sa existe o solutie. Nu mai vreau papadii! »  
Intr-o zi cercetarea lui a luat sfarsit: un plic, in care se afla un bilet, i-a ajuns in mana. Biletul spunea astfel:
‘Daca nu poti scapa de ele... iubeste-le!’ 

E o poveste pe care am auzit-o cu multi ani in urma. Am cules-o din amintiri pentru a da-o mai departe. 
Imi amintesc uneori de ea, atunci cand incerc cu ardoare sa scap de cate un lucru; cand aproape urasc ceva pentru simplul fapt ca este! – impotriva vointei mele. Imi amintesc de locul si starea in care eram in momentul in care am auzit-o. Imi amintesc vocea blanda a Simonei B., persoana de langa mine si lacrimile din ochii mei. Si mi-e dor...
La fel ca papadiile, timpul a trecut, luat pe sus, dus in etern. Locurile, oamenii, varstele s-au schimbat. Nu mai sunt unde obisnuiam sa fiu, nu mai gandesc cum obisnuiam sa gandesc. Lumea a pus gard cu ghimpi in jurul meu si imi ploua deasupra capului idei, intamplari, urat. Nori de furtuna, ce urca vertical, de jos in sus.

Revenind: povestea mea e doar o poveste cu papadii insignifiante, pe care in orice moment le poate lua vantul. Dar e o poveste, ce schimba...